Căreia numai bine nu-i merge. Pentru că în ultimele două-trei decenii și cu deosebire în ultima vreme globul și-a cam pierdut libertatea. Iar unde n-a ucis-o tirania, riscă să dispară în curând. Culmea, în goana după tot 외국어 쓸 일mai multe drepturi și în succesul ei,
누군가의 질문은 보게 되었다. 질문인즉슨 ‘외국어 전혀 일상, 업무에서 절대 쓸 일이 없는데 왜 외국어 해야 하나’였다.
나이가 조금 있으신 분의 질문이었다. 우리는 나이가 들면서 생활 패턴과 반경이 확정이 되어 버린다. 정칙적 성향이 아닌 개인 생활 패턴이 아예 고정이 되어 보수적으로 변해 버린다.
오늘 먹은 거 내일 또 먹고, 오늘 가는 출근길 내일 또 가고, 시간 때 하는 일과 하는 여가 생활까지 그대로 고정이 되어 반복, 또 반복이 되고 새로운 무언가를 찾지 않은 때가 온다. 그래서 더 좋은 게 있더라도 그것을 바꾸는 변화가 아닌 현재에 만족을 찾게 된다.
나 또한 그렇게 되더라. 나에게는 운전면허가 없다. 그러나 차는 있다. 어머니가 타고 다니신다. 나는 평소에 운전을 할 일이 없다. 버스나 택시를 타는데 큰 불편함이 없다. 그래서 운전면허를 취득할 생각이 없다. 외국어가 딱! 운전면허 같다.
친구들은 오늘 가서 해야 할 업무 8곳을 운전을 하면 하루 안에 모두 해결 가능하다고 한다. 그래서 편하다고 한다.
외국어도 똑같다. 쓸모가 없어 보이는데, 하고 나면 많은 득이 주어진다. 마치 ‘한 번도 안한 사람은 있어도 한 번만 하는 사람이 없다’라는 말과 같다.
반면 차가 있는 친구들은 나에게 미쳤다고 한다. 자기라면 면허 바로 따서 타고 다닐 텐데 왜 썩히냐고 한다. 그런데 나도 차 욕심이 있다. 베이징에서 호텔에서 롤스로이스로 팬텀을 몰고 와서 픽업을 해준 적이 있다.
그때부터 나의 드림카는 롤스로이스 팬텀이다. 그런데 롤스로이스 팬텀은 내가 운전하는 차가 아니고 기사님이 운전을 해 주는 차이다. 그러려면 소득 수준이 매우 높아야 한다. 거기다 유지비도 많이 든다.
이렇게 볼 때 외국어 또한 한번 해 놓고 외국인과 소통을 하면 할 수 있는 것들과 반경이 넓어지게 된다. 그러한 이유로 N 개 국어 하는 사람들이 계속 늘어나고 있는 것이다. 외국어를 해서 많은 사람을 만나면 사람 보는 눈이 생기고, 거기다 내가 신뢰를 주고 신뢰를 받게 되면 커지게 된다.
내가 다녔던 한진그룹 대한항공을 봐도 그렇다. 고 조중훈 회장님을 보면 처음부터 부자는 아니었다. 조중훈 회장님은 어릴 때 해원 양성소에서 기술을 배웠고, 17살 때부터 조선소에서 일을 하셨는데, 배를 타고 일본 및 동남아를 다니며 돈을 버셨다고 한다. 그때 세계를 다니면서 충격을 받으셨다고 한다. 그리고 꿈을 가지시게 된 게 자신의 배로 항해하며 많은 나라를 가는 것을 꿈꾸셨다.
6.25가 터지고 나서 트럭 한대로 운송 사업을 시작하셨는데 그때 운송업에 사람들이 다 뛰어들며 경쟁이 너무 치열해 서 생각하신 게 미군이라는 해답이었다. 미군의 출입증이 필요 했는데, 미군 허드렛일부터 시작해서 신뢰를 쌓아 가셨다. 틈만 나면 미군을 집으로 초대하셨다. 초대를 하고서 절대 사업 이야기를 절대 안 하셨다.
그리고 운송으로 신뢰와 신용을 쌓아 나가기 시작했고, 베트남 전쟁 당시도 영어 통역 장교였던 동생을 데려가서 미군과의 사업으로 그때 한국은행 보유 외화의 3배를 벌어들이셨다. 그리고 그 이야기를 들은 박정희 대통령이 조중훈 회장을 직접 불러 당시 엄청난 적자였던 대한항공을 사달라고 한다. 그리고 대한항공이 시작이 되었다.
경쟁이 심한 상태에서 영어라는 외국어에 직접 부딪혀 가며, 위기를 기회로 바꾸셨다. 왜 외국어를 해야 하는지 모른다면, 아직 야망이 없을 수도 있다. 야망과 꿈의 본질은 정말 많이 닮았다. 나도 저렇게 되고 싶다부터 시작을 한다. 나의 외국어도 그렇게 시작했다.
de pildă în triumful feminismului, au început să se erodeze cele pentru care a meritat să se lupte cel mai asiduu. Brusc, femeile biologice s-au trezit, bunăoară, că nu mai pot câștiga onest anumite competiții sportive, pentru că bărbați care sunt, se cred, se consideră, ori se dau drept femei au obținut îndrituirea de a lua startul cot la cot cu ele, în ciuda evidentei inegalități biologice și deci de șanse, dintre concurenți. Ce rămâne외국어 din sportivitate? Din egalitatea de șanse? Din dreptate?
Mai nimic. În numele drepturilor persoanelor transgender, se erodează cele dobândite de femei prin decenii de intensă luptă pentru drepturi egale cu ale bărbaților. La fel tind să stea lucrurile și cu justiția, când cea zisă ”socială” se substituie justiției, pur și simplu. Ori când sute de mii de femei ies în stradă, în Vest, să protesteze și să demonstreze pentru drepturi în ge한진그룹 성장nere de mult câștigate, dar se외국어 lasă conduse, ca în septembrie 2019, în SUA, de personaje dubioase care nu se delimitează credibil nici de extremismul de stânga, nici de antisemitism, precum socialista de origine palestiniană Linda Sarsour.
Pare că toate acestea sunt un fleac, un mizilic, față de soarta femeilor din lumea a treia, sau din Extremul Orient, care luptă din greu alături de bărbați, ca studente, ca mame, soții, surori și fiice pentru drepturi civice, pentru democrație și stat de drept. De pildă pentru dreptul de a nu purta, în Iran, basmaua islamică obligatorie. De pildă în Hong Kong, pentru prezervarea statutului special al fostei colonii britanice. De pildă în zonele uigure din vestul Chinei comuniste, pentru a nu fi violate de activiști din etnia majoritară, introduși în casele și paturile lor ca ”băgători de seamă”, pentru a nu mai fi supuse controlului permanent외국어, robiei, spălărilor pe creier sistematice, sterilizării silite, oprimării individuale, familiale și colective. Or, toate acestea nu-s un fleac. Pentru că abilitatea mișcărilor și regimurilor teroriste și totalitare de a-și reprima și teroriza popoarele rezidă, în bună parte, nu în forța lor, adesea discutabilă, cât în indiferența noastră față de suferințele națiunilor captive și prigonite. Cu atât mai istovitor este efortul celor ce le țin piept. Iată de ce merită florile și mărțișoarele noastre femei ca Sarai Idan (fosta ”Miss Irak”). Silită să-și părăsească patria pentru că s외국어-a pozat în 2017 cu ”Miss Israel”, Sarai, care primește des amenințări cu moartea, a avertizat constant față de pericolul mortal reprezentant de regimul de la Teheran și de Frăția Musulmană, aliată cu Iranul și Turcia lui Erdogan, ca și de lacheii Nu mai puține onoruri merităpe 왜 외국어 Masih Alinejad, vocea iraniană pentru drepturile omului. Ca răsplată a luptei ei pentru libertatea femeilor si a tuturor iranienilor, Masih suportă exilul, represiunea la sânge a familiei ei din Iran și permanente amenințări cu moartea. Fratele ei a fost condamnat la sfârșitul anului trecut la opt ani de închisoare.
Vina lui? Calitatea sa de frate și identitea lui de supus iranian. Devenită, ca si Sarai, ”inamic public” al teocrației iraniene, Masih nu-și ascunde opinia de bun simț, potrivit căreia Vestul nu trebuie sa mai tolereze, împăciuitorist, genocidalul regim de la Teheran.Din nefericire, nici în estul chinuit de nostalgii comuniste și legionare, drepturile femeilor și ale oamenilor nu sunt definitiv câștigate și garantate. Un infect politician ultranaționalist, ex-pesedist, mințea sfruntat recent, atacând ticălos pe왜 외국어 Facebook și insultându-le sexist și misogin pe unele dintre cele mai meritorii românce. În speță pe reformatoarea justiției românești, Monica Macovei, ca și pe eminenta jurnalistă care este Melania Cincea. Injurii abjecte în loc de laurii pe care îi merită au primiți și colegele ei de breaslă Emilia Șercan și Rodica Culcer, ori magistratul Camelia Bogdan. Estul Europei și alte zone ale lumii nu se pot lipsi, vădit, de atenția și de ajutorul vestului. Or, vestul e afundat până peste cap în propria lui revoluție progresistă, socială și culturală. Că, în aceste condiții, nu mai are timp de luptele pentru drepturi și libertate ale altora e una. Cu totul alta, că nu mai pare să aibă vreo trebuință nici de propria외국어 libertate, de vreme ce se împacă uimitor de bine, de aproximativ un an, cu îngrădiri severe ale drepturilor personale, impuse în numele combaterii pandemiei. Și de alți câțiva ani, în numele drepturilor copiilor, care le îngrădesc pe ale părinților, sau ale animalelor, care le restrâng pe cele religioase. În specialitatea ei, teoria politică, Hannah Arendt, una dintre cele mai respectate gânditoare ale tuturor timpurilor, a elaborat o doctrină외국어 potrivit căreia nu reușesc decât revoluțiile politice, precum cea americană, nu și cele sociale, ca cea franceză, sau bolșevică. A avut dreptate? Așa pare. Cum îmi pare clar că democrațiile liberale și, odată cu ele, drepturile femeilor, nu vor supraviețui외국어 înaintea resuscitării valorilor sacrosancte ale civilizației din care s-au născut și din spiritul cărora s-au hrănit
